poveste...

Privita din exterior lumea ta parea cu totul altfel.Parca in spatele zambetului afisat in graba se ascundea o poveste ce semana atat de bine cu a mea.Si privirile insistente au fost primul pas…si au urmat altele.Si usor, usor mi-ai deschis mai intai o fereastra catre lumea ta…ca mai apoi sa ma poftesti inauntru.Sa-mi soptesti ca ai vrea sa raman o vreme.Dar eu nu am putut sa raman.Uitasem sa inchid portile lumii mele care nu se contopea cu lumea ta.Si atunci s-ar fi declansat un razboi ce s-ar fi hranit cu furii surde.Iar eu…eu nu renasc din ura, nu ma imbat cu furii, nu alung iluzii cu vorbe cum faci tu.Eu renasc din propria-mi durere, ma imbat cu senzatii si nu creez iluzii.Eu te alung pe tine…

another day...

Cu zambetul stins pe jumatate si cu ochii negrii plini de resentimente, se indrepta spre aceeasi cafenea pustie.Isi citea mereu cu atentie toate mesajele si isi savura in tihna cafeaua.Cerceta fiecare trecator, dar se lovea mereu de bariera de lacrimi, care ii inundau chipul.Isi musca buzele pana simtea cum sangele sta sa curga si de fiecare data pleca inainte sa fie vazut de cineva cunoscut. “Nu vrei sa intrii in mintea mea.E un loc infricosator...”

Daca i.am elimina din viata noastra pe toti cei care ne.au gresit, am ramane singuri...

aprilie.

Un zambet amar si o soapta in noapte.Doar asta a mai ramas..si nu, nu-i nimic de reparat.

Muzica creeaza haos.Muzica invadeaza simturile rapid si ireversibil…si o furie surda pune stapanire pe noi.

Nu mai ierta, nu mai uita.Pastreaza totul. In vacarmul ala de sentimente si clipe patate cu o vulgaritate iesita din comun alcatuita din detalii te-ai pierdut de atatea ori.Si sufletul tau, e fara indoiala bolnav de moarte.E mutilat de regrete si tu nu poti face nimic sa schimbi asta.Nimic.

Si eu ma simt tot mai mica in fata necuvintelor…

ipostaze.

Zbor, ma indepartez de tine, ma apropii...ma indepartezi usor, dar ma chemi repede inapoi.Un joc de priviri, joc de cuvinte, amestec de sentimente.Nimic mai mult.Daca as putea descrie sublimul...sau macar acest sentiment inefabil...cuvintele ar fi prea mici, cuvintele ar pali in fata senzatiei.Ma dedublez, trec prin diferite stari, ma hranesc cu fiecare moment de fericire[fie ea si aparenta].Ma detasez de toti si toate, e o stare aparte, pe care am uitat-o de multa vreme si acum s-a instalat in sufletul meu morbid fara sa fie chemata.Dar stia ca o astept de mult timp...si uitase sa mai vina.Acum ca e aici, imi hraneste suflul lipsit parca de vlaga, ma invaluie intr-un parfum atat de drag mie si gustul amar pe care mi-l lasa nu ma poate rani.El imi ofera in schimb un zambet pierdut...in care ma pierd...ma pierd..ma pierd!...
"Spune-mi copila cu gandul la stele...
Unde e jocul din visele mele??"

undeva, candva...

Si ma uit in ochii tai si iti spun "Da...au fost vremuri mult mai bune ca acum".Au fost vremuri si mai rele, de ce sa mint?Dar au trecut si acum mi le reamintesc;tot ce mi-a ramas e un zambet amar.Si ma intreb la ce bune toate etapele prin care suntem sortiti sa trecem daca repetam aceleasi greseli?
Cu umarul gol, cu zambetul sec...
Cu pasii marunti, cu glasul stins...
Cu un dor nebun de vremuri de mult apuse.[liceu...]
Intr-o zi lucrurile vor sta altfel, intr-o zi o sa zambim impreuna!
Si timpul parca se oprise...dar ceasul ticaia enervant.

fuck off!

Ni se pare noua ca traim o drama, dar de fapt e doar o noua etapa incheiata…si alta abia asteapta sa inceapa.Nimic nu e special, totul se intampla pentru ca asa trebuie…si noi suntem doar personajele unei scenete, care doar asteapta sa isi joace rolul deja scris.

Fericirea…?!Ea nu se atinge niciodata…dar un lucru e sigur!In cautarea ei vom fi mereu, amagindu-ne de fiecare data ca am gasit calea spre ea.Dar de fiecare data sfarsim prin a fi dezamagiti de propriile noastre actiuni.Regretele ne macina sufletul si nu numai.Si ce bun sa regreti atat o decizie luata in trecut?Nu poti schimba nimic, deci te lasi mistuit de ganduri negre in zadar.

Cheia e chiar in mintea ta…alegerea iti apartine.Tu ce alegi?Sa traiesti in trecut sau sa te preocupi de un prezent cat mai placut?

AZI:

-nu am timp!

-nu am chef...

-nu vreau...pentru ca nu pot si nu are rost

-nu simt...nimic.

-nu tolerez....minciuni.

-nu raspund...

Si nici maine.

idk!...

Nu-mi gasesc locul.Pot sa plec acum?...

Ma teleportez in alte vise uitate si sterse de trecerea timpului, ma imbat cu un suras cald, ametitor…dar sec, lipsit de orice inteles.Nu mai pot citi in privirile din jurul meu si nu mai pot desena nici macar un zambet fals…pentru ca sunt cu gandul de fiecare data incurcat cu gandurile tale, straine.Si am obosit sa alerg, am uitat cum e sa iti pese de cineva mai mult decat de tine si cu toate astea…nu-mi mai gasesc ziua de ieri.Si tot caut in fiecare zi, ziua de ieri… si s-au adunat destule “zile de ieri”.Am pierdut notiunea timpului si mi-am pierdut interesul pentru orice zambet aruncat in graba.

Ma umple de nervi si totodata nu-mi pasa.

Vreau…si in acelasi timp prefer sa nu.

Imi doresc, dar constat ca e mai multa liniste fara.

Alerg, dar ma razgandesc si ma decid ca mi-e mai bine pe loc.

Intreb, dar apoi imi acopar urechile…nu vreau sa aflu.

Te privesc insistent, dar imi intorc imediat privirea…cand iti intalnesc privirea.

NU!

Si nu ma intreba de ce...