Privita din exterior lumea ta parea cu totul altfel.Parca in spatele zambetului afisat in graba se ascundea o poveste ce semana atat de bine cu a mea.Si privirile insistente au fost primul pas…si au urmat altele.Si usor, usor mi-ai deschis mai intai o fereastra catre lumea ta…ca mai apoi sa ma poftesti inauntru.Sa-mi soptesti ca ai vrea sa raman o vreme.Dar eu nu am putut sa raman.Uitasem sa inchid portile lumii mele care nu se contopea cu lumea ta.Si atunci s-ar fi declansat un razboi ce s-ar fi hranit cu furii surde.Iar eu…eu nu renasc din ura, nu ma imbat cu furii, nu alung iluzii cu vorbe cum faci tu.Eu renasc din propria-mi durere, ma imbat cu senzatii si nu creez iluzii.Eu te alung pe tine…
si daca ai putea privi din interior?...cred ca nu ar mai exista prietenii
RăspundețiȘtergerece n'as da sa am puterea sa alung ce-mi face rau...
RăspundețiȘtergeresuperb !
alex : eu nu ma refeream la prieteni :)
RăspundețiȘtergere