vineri, 10 septembrie 2010

september



Aceste nostalgii ce parca nu isi au rostul si parca nu imi apartin s-au instalat atat de puternic in sufletul bolnavicios si plin de sentimente inefabile.Durerea e cea care ne anihileaza si gandurile inspaimantate isi gasesc refugiul in constiintele incarcate.Insa era o voluptate stenica cea care ma imbia spre visare si imi purta imaginatia spre tinuturi noi, dornice de a fii descoperite.Era un amestec bizar ce se contopea intr-un singur suras si se pierdea cu un nou apus.Ma indepartam, dar eram tot mai aproape…si  nu stiam asta.

4 comentarii:

  1. Helau , i am Maryo !
    Come here >:D<
    Sad little pretty girl

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb scris!

    Si in legatura cu ce mi-ai scris pe blog, sa sti ca ai dreptate:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Se vede ca interpretezi totul intr-o maniera sensibila.. Stii, poate ca totusi toamna cu nostalgiile ei o sa-ti fie un sfetnic bun. O ocazie sa te gandesti la toate, si sa ti le asezi asa cum sufletul tau isi doreste. :)

    Multumesc enorm pentru cuvintele tale. Inseamna chiar mult. :*

    Sii..referitor la ce mi-ai scris.. Poate egoismul ar fi cea mai buna arma, dar daca am fi folosit-o toti.. cred c-am fi murit de mult. right?:))

    Bafta, si multuumesc multumeesc din nou. :*

    RăspundețiȘtergere