Trupul mi-e gol…iar sufletul?Sufletul inca rataceste pe cai nestiute nici macar de mine.Iti urmaream privirea de fiecare data cand o indreptai spre mine.Atent, incet.Aspiram din nou la un teatru de zambete si nu eram constienta de ce se intampla in jurul meu.O lumina oarba imi calauzea pasii.Atent, incet.As fi vrut sa inversez fiecare cuvant auzit, sa fiu cel mai indraznet gand din subconstientul tau obosit.Si in acelasi timp nu as fi vrut nimic.Ploaia era singura care ma mai linistea si imi asigura drumul sigur spre visare.Nu vreau sa aud nimic…doar sunetul ploii care parca nu mai conteneste.Atent, incet.Nimic mai mult.
eu din cauza la ploaia asta am racit!!!!
RăspundețiȘtergereurat:-s insanatosire grabnica>:D<
RăspundețiȘtergerePloaia...inainte nu imi placea,dar acum face parte din mine,e in sufletul,in inima si ochii mei.Imi place cum ai descris trairile:)
RăspundețiȘtergerePloaie ?
RăspundețiȘtergereRemediu : 2 comedii , un film porno si muzica raggae
=))
RăspundețiȘtergereploaia intotdeauna reuseste sa curete ranile...
RăspundețiȘtergereDoamne eu nu pot sa cred cat de frumos poti scrie si cum ma regasesc in ale tale.>:D<.Gandeste-te la un lucru ca ploaia va fii mereu acolo indiferent si pe ea nu ti-o va lua nimeni.
RăspundețiȘtergere