luni, 2 august 2010

melanie's story

Strazile intortocheate o indemnau sa rataceasca printre ele, sa descopere, sa exploareze. Zilele treceau tot mai repede si pe chipul ei atat de fin, puteai citi intreaga poveste a ochilor ei tristi.Desi soarele ardea puternic, in mintea ei ploua cu vorbele lui meschine si amintirea lui o urmarea pretutindeni.

-Cine esti tu?Cine sunt eu?Ce sunt toate visele mele?Stii s-au transformat toate in scrum si apoi un vant puternic le-a imprastiat in mii de zari.Uneori le mai zaresc umbra si ma intreb in ce gand s-au incurcat.Alteori le simt in adierea vantului reci cum imi zgarie obrazul.Am citit prea multe povesti.Am crezut prea mult intr-un final fericit.Acum nu mai e nimeni aici.Sunt doar eu si gandurile mele, doar eu si parerile mele de rau.

Trecerea timpului nu parea sa reprezinte o problema pentru Melania.Pentru ca nu mai constientiza nimic.Totul in jurul ei se invartea si era tentata sa joace acest joc ametitor.Era un joc prea amagitor al himerelor, al amintirilor, al cuvintelor in care ea credea cu sfintenie de fiecare data.Era prea mult decat ea putea suporta si cu toate astea se lupta cu acest vis halucinant in care narcoticul era el.



Un comentariu: