memories...

Am imprastiat morfina din ochii tai, si ti-am alungat teama din privire.Am raspandit soapte departe, pentru ca tu sa le auzi in noapte.In abisul din inima ta, am gasit speranta.Ea mi-a luminat drumul spre tine.Te-am gasit pentru a te pierde, si am cazut in oceanul infierbantat al regretului.Regretul mi-a luminat altarul de spini, si asa am cunoscut inconstienta, frigul si teama.M-am intalnit apoi cu vina, care mi-a reamintit ce odata am gresit.In drumul meu, m-am intalnit cu dorul care mi-a sfasiat in mii de bucati trupul si mi-a imprastiat sufletul in mii de zari.Am fost aruncata in paharul uitarii si m-am pierdut in ochii tai nedrepti.Am vrut sa scap dar am fost prinsa de vraja lor.Am ramas priozniera mult timp,si am evadat cand tu nu m-ai mai privit.Daca te-ai reintoarce, probabil as fi captata iar de stralucirea lor.Am zarit in drumul meu, dezamagirea, care mi-a spulberat fiecare vis.Nu am permis insa ca zambetul sa-mi fie sters.In spatele lui insa se ascunde sfioasa speranta...

whispers

The last song si o carte veche uitata pe noptiera.Mii de ganduri zboara si se regasesc in aerul ce il respir reintegrandu-se perfect in haosul din mintea mea.Intuneric,mister,speranta.Nimic nu reuseste sa imi distraga atentia si mai mult ma pierd in starea de neliniste pe care as dori sa o alung dar simt ca nu pot.Cum pot metamorfoza nelinistea in fericire?Cum poti sa imi schimbi lacrima in zambet?Vocea dulce ma umple de speranta, imi da aripi si ma inalta.Dar fumul persista.Nu dispare.Se incapataneaza si apare mereu, mereu.Nu imi da pace.Nu ma elibereaza.Sunt vesnic prinsa intre anost si incercarea de a epata, de a ma remodela din ultimul zambet surd.Sunt aceeasi, dar zambetul meu nu mai are aceeasi culoare, acelasi contur.Te intrebi cine sunt eu acum?Eu sunt speranta de care ti-ai innodat zambetul.O mare de fum si un zambet amortit.O voce calda si un nou asfintit.Ma apropii si palma lui se deschise indurerata.Din ea iesi fumul amintirilor care se intalni in drumul lui cu intunericul ce domnea acum peste noi.Observ cum fumul persista si nu stiu daca sa il ignor sau sa incerc sa ii dezlusesc misterul.Daca rasuflarea mea l-ar spulbera, ai mai putea visa?

[p.s. mc pentru poza:*]

scrum.

Imaginatia ta bolnava ascunde radacini intense ale sufletului obosit de tristete.Iti place sa te joci cu ele, cu sentimentele tale.Iti place sa le negi, sa le arunci, sa le invarti, sa le sucesti si apoi sa le amesteci.Niciodata nu le dezlusesti si mereu le acuzi ca sunt incorecte.Dar ce vina au ele?Tu simti…ele sunt rezultatul trairilor tale.Le negi pe ele, si odata cu ele te negi pe tine, stiai?Daca zicala ”Frumusetea vine din interior”, ar fi adevarata, atunci ai fi scrum..si la prima adiere de vant te-ai imprastia in mii si mii de culori…in mii si mii de zari.Esti scrum.Te-ai prins?A ramas doar fum.

I need a miracle…

Anost.E cel mai potrivit cuvant pentru a descrie o zi de-a ei.Nimic iesit din comun,iar tot ce pare ca depaseste tiparele,ii aduce doar confuzii si stari de moment,ce dispar si reapar in functie de el.Vrei sa stii adevarul?Atunci cand pierzi ceva,il doresti mai mult,atunci cand simti ca poti avea totul,te bazezi pe asta si uiti sa il pretuiesti.Sa iti mai spun ceva?Fiecare lucru isi pierde din magie cand este oferit a doua oara.Asa a patit si ea.Si probabil si el.Monotonia este la ea acasa in viata ei,se pare.Simtirile ei parca s-au amestecat si a iesit un “minunat “ cocktail de instabilitate,insa ii lipseste alcoolul,acel element care sa ii dea gustul usor ametitor.Nimic nu va mai fi la fel,niciodata.Nici macar gandurile mele pe care le astern acum,aici.De ce?Pentru ca se pot schimba atat de multe chiar si intr-o singura zi.Afli ceva care pur si simplu te face sa iti pierzi echilibrul,si te afunzi tot mai mult in acea stare depresiva de care simti ca nu vei mai scapa niciodata.Sa fie oare asa?”Nu.E o simpla stare de moment…”Asa spun multi.Dar tu?Tu ce spui?Asa e oare?Depinde de cine apare la momentul potrivit,sa te scoata din impas.Pentru ca multi apar sa te derute cand deja crezi ca esti ok.Dar nu esti.Ei apar sa iti arate ca niciodata nu vei fi ok.Iar noi avem nevoie de lucruri care sa ne scoata din banal.Pentru ele traim in fond.Si se merita sa mergem in cautarea fericirii toata viata!Dar niciodata nu o vom gasi…asta e tristul adevar.Cand vom crede ca am gasit-o,va disparea…si ne va face sa revenim cu picioarele pe pamant. Life goes on,I'm still dreaming!

iarna iar.

Zapada de afara pare sa ii faca bine.Macar nu e singurul lucru rece din jurul ei.Privirea ei pierduta in departare,parca zareste doua siluete.Erau doi indragostiti.Ce frumos.Pentru ea insa era un tablou de iarna imposibil.Ii priveste zambind,pentru ca erau asa frumosi impreuna.Pareau atat de impliniti,atat de linistiti,de parca nimic nu ar mai fi fost in jurul lor in afara de ei.Isi continua drumul grabita,pentru ca era atat de agitata azi.Imaginea acelor indragostiti o urmarea pretutindeni.Ar fi vrut sa uite pentru un moment de ea,sa incerce sa nu acorde importanta asa mare “sentimentalismelor”,sa se detaseze de lume sa fie doar imaginea unei fete obisnuite aparent.Nimeni sa nu reuseasca vreodata sa desluseasca ce se ascunde sub zambetul acela fals pe care il afiseaza ca un scut impotriva celor care ii fac rau.Se invarte intr-o lume in care toti promit,dar nimeni nu isi tine promisiunile,toti viseaza,dar niciun vis nu se implineste,toti par sa o cunoasca,dar nimeni nu e capabil sa o inteleaga.Azi…e finalul ei.Un final ce pare la fel de trist ca zambetul ei obosit.